Despre oameni, zâmbete și drumul care a transformat o pasiune într-o misiune de fiecare zi

În clasa a XI-a, mama m-a întrebat ce îmi doresc să fac mai departe. M-am gândit mai întâi la psihologie, o profesie care mă fascina, deși pe atunci era puțin cunoscută în România. Apoi am luat în calcul ASE-ul, dar nu mă puteam imagina petrecându-mi viața între hârtii și cifre. Răspunsul a venit neașteptat, prin nașul meu, tehnician dentar, care vorbea cu atâta pasiune despre meseria lui încât m-a făcut să privesc cu alți ochi lumea stomatologiei.

Privind în urmă, simt că am fost ghidată exact către locul potrivit pentru mine. Stomatologia îmbină toate lucrurile care mă definesc: interesul pentru oameni și pentru poveștile lor, pasiunea pentru estetică și artă (lucrarea mea de diplomă a fost despre estetica dinților frontali superiori), latura tehnică și plăcerea de a crea cu propriile mâini, moștenite de la tatăl meu, dar și dorința de a avea grijă de ceilalți și de a aduce valoare în viața lor, un dar primit de la mama mea.

Poate de aceea nu m-am plictisit niciodată de această profesie. Fiecare pacient este diferit, fiecare zâmbet are propria poveste, iar fiecare zi aduce o nouă provocare și o nouă oportunitate de a ajuta. În afara cabinetului, sunt dansatoare și instructor de tango, o altă formă prin care îmi exprim creativitatea, sensibilitatea și bucuria de a mă conecta cu oamenii.

Astăzi, după mulți ani de practică, sunt recunoscătoare că am ales această cale. Nu este doar o profesie pentru mine, ci locul în care se întâlnesc pasiunea pentru oameni, frumusețe, precizie și grijă. ❤️🦷✨

Dr. Lavinia Cristina Tănase
Medic stomatolog

Shopping Cart
Scroll to Top